Arta de a primi

E mare lucru sa stii sa faci cadouri. Sa nu te duci cu ceva impachetat in graba si care evident a fost cumparat de la primul magazin intalnit in cale, dupa criteriul “sa fie” – deci total aiurea. Daaar – si asta o stim toti – deja simti gandirea mitocanului: “s-a achitat de obligatie”!

Am urat asta mereu si aproape ii miros pe cei din tagma asta, strecurati unde nu te astepti. Mereu au probleme sa aleaga un cadou, ii streseaza asta, se vaieta si dupa ce au ales o mizerie ii vezi cum se incurajeaza: pana la urma nu se duc cu mana goala, nu?

Eu una – in nemernicia mea – nu pot sa inteleg asta! Mi se pare atat de usor sa poti alege un cadou pentru cineva, uneori e chiar invers – cadourile aleg destinatarii. Stiu sigur daca vad un stergar undeva pentru cine l-as putea cumpara si i-as face o mare bucurie. Si il si cumpar daca am bani si il dau fara motiv – doar pentru bucuria intamplarii.

Evident – pisicoanalistii ar spune ca nu inseamna nimic, o fac numai ca sa ma simt eu bine: bucuria celuilalt e rasplata mea. Si asa o fi – dar am vazut si cum altii au fost la fel de infiorati provocind durere si ravagii, deci daca tot trebuie gasita o motivatie obscura, macar sa fie una pozitiva.

Ca o profesionista deci (nu cred ca e luna sa nu fac un cadou: de la un film, la o carte sau un bilet la teatru sau sau sau) – stiu insa cat de jenant e cand ai parte de cineva care nu stie sa primeasca. Ti se duce toata bucuria si iti vine sa ascunzi cadoul, sa il faci mic – te trezesti raspunzind idiot. Nu ai cum altfel cand auzi : “vaaai, dar nu trebuia!” sau “oooo, ce dragut! si eu nu am nimic pentru tine” si alte stupizenii.

Nu mai fac pe urma cadouri unor asemenea persoane  -decat, ca toata lumea, la zile mari! Evident  – pentru ca imi strica bucuria mea egoista!

Daaar – azi a fost ziua Cristinei! Eu am aflat din intamplare – ca m-am mutat de o saptamana si ne lipsim reciproc una alteia (sau asa cred! ). Habar nu aveam – am fost plecata saptamana trecuta, azi pana sa aflu eu nu mi-a zis nimeni nimic, nu am fost luata in calcul la cheta obisnuita in asemenea ocazii!

Ramasese stabilit ca ne vedem joi sa imi platesc pariul – dar nu aveam liniste sa las sa ii treaca ziua faca macar sa ii dau si eu o floare! Dar ma trezisem tarziu – avea deja biroul plin. Am gasit in pauza de masa  – la libraria* de langa marea, una din House-uri o carte. Mi-a luat mai mult de jumatate de ora sa ma hotarasc si a castigat Anii Virginiei Wolf.

Am gasit si hartie si in loc de ceva sfoara – ca sfoara as fi vrut – m-am descurcat cu niste capse. Nu era la birou cand i-am lasat-o, dar telefonul cand a dat cu ochii de carte a fost induiosator. Nu se astepta, chiar a fost surprinsa – placut surprinsa, de genul “uite, ca se mai poate, se mai intampla!” si mai ca m-a emotionat si pe mine!

Concluzia – Cristina mea e dintre oamenii care stiu sa primeasca un cadou! Stiam eu de ce imi place de ea!

* – la librarie, mai mult de juma´de ora cat am cautat ceva, nu i-au deschis usa decat un pusti verificand pretul la Harry Potter si un domn vorbind la un mobil si cu altul in mana care era interesat de agende. Nu mai aveau – se terminasera, mai comandasera. Din agende cred ca isi platesc chiria acolo, in buric de targ!

---