fara intentie si ocazie, mi se impun din senin bilanturi, ma trezesc gandindu-ma ca anul trecut pe vremea asta rupeam lanturi si ardeam poduri si era eliberatoare si infricosatoare aruncarea mea in gol, caci cel mai bungee-jumping nu e ala cu sfori elastice ci ala cu coardele sufletului, cu franghii din vise si planuri la care trebuie sa renunti si nu ai incotro, daca nu vrei sa ramai incurcat in itele intortochiate care au devenit. Nu poti decat sa te arunci – scurt, fara planuri B elaborate si nu ai decat sa speri ca in cadere vei gasi ceva de care sa te agati sau ca undeva jos va fi o plasa sau te vei dovedi pisica si o sa cazi in picioare totusi.
nu m-am mai gandit de mult la astea, de atunci, am mers doar incotro mi se deschidea drumul sau credeam eu ca se deschide sau chiar vroiam sa mi se deschida si au ramas toate in urma, nu doar ca trecute si duse ci ca intr-o alta viata, una paralela, in care nu ma recunosc decat in putine ipostaze si din care imi lipsesc si mai putine.
Insa cumva vremea, parfumul de iarna redescoperit si cateva canticele, obsedante anul trecut, re-auzite acum accidental – aproape ma trag de maneca de cateva zile. Nu mai puteam sa ignor semnele – poate au ceva sa imi spuna, poate e un “nu uita!” pe care nu ar trebui sa il las nebagat in seama – fie si numai pentru ca am platit scump, cel mai scump, lectia, invatatura, morala.
In zilele alea mi-a aparut un rid. Primul rid distinct, evident, mi-a sarit in ochi dimineata cand m-am vazut in oglina: era o singura dunga intre sprancene, ca si cand mi-as fi continuat si in somn socotelile cu mine si ramaneam incruntata eu catre mine. A fost ciudat – nu m-a speriat, mi se parea firesc, parca il asteptam – era o confirmare ridul ala, un semn, aproape o cucerire, o borna care acu o data intepenita in carne putea fi depasita. S-a estompat intre timp, trebuie sa ma uit dupa el acum ca sa il vad in oglinda, dar daca inchid ochii il vad mereu clar, evident, acuzator aproape.
Trecut-au insa zile si e bine! E echilibru si liniste acum, a ramas putin cinism – cat un praf de scortisoara peste frisca, am redescoperit sa impart la unu si jumatate zilele si toate ale lor si au fost darnice zilele cu mine. Ceea ce va doresc si Dumneavoastra!
