wtf?!?
nici nu stiu daca e de bine sau de rau, ma spovedesc acum doar ca sa se mai duca din nauceala si o sa o iau incet, cu cuvintele mele:
- am avut ocazia, sansa sau norocul porcesc (depinde de unde ma uit si in ce stare sunt) sa fiu de partea cealalta a mesei la interviuri de tanara 
. De asta si de mai multe nu ii pot pricepe pe cei care au termen pentru un interviu (nu mai putin de 45 de minute :O) si care mai au eventual si un test inclus, obligatoriu – chiar si cand catindatu´ isi declina orice competenta. Iar nu stiu daca e de bine sau de rau – dar in general ma prind in maxim 10 minute daca omul din fata mea s-ar potrivi sau nu. Potrivi din mai multe aspecte – foarte important fiind daca ar pusca in echipa pe care deja mi-am facut-o. Si cand le fac oferta de angajare stiu sigur de ce au venit, ce urmaresc de la job, ce asteapta de la mine. Si tot in tonul de “o fi bine, o fi rau” – am avut dreptate in 99% din cazuri.
Azi insa nu stiu cum s-a facut dar am surprins si am fost surprinsa la randul meu.
Primul episod: interviu, cv-ul decent (si asta e mare lucru deja – nu mai e ca pe vremea cand am plecat eu acu 7 ani si aveai de unde alege). Insa fetita care s-a prezentat s-a albit la fata cand i-am spus franc ca nu o sa aiba ocazia sa isi foloseasca prea mult franceza si nici in engleza nu va povesti tema destinului si a alegerilor din operele lui Shakespeare. Am mai povestit noi putin – insa poate din oboseala, din lehamite ca vad in jurul meu oameni care nu sunt la locul lor, manati in alegeri de tot felul de prostii fara substanta ca experienta in multimumu, experienta in backoffice, valorile si statementul care este m-am trezit vorbind – fara nici un fel de pregatire prealabila. Si i-am zis ca e in directia gresita si ca nu o mai vrea ea sa lucreze la libraria de unde venea (desi aici eu chiar o invidiam putin) dar nici in malaxorul unei croporatii (sic!) nu are ce cauta. Si cu planurile ei de masterate si studii de literaturi comparate (si iar o invidiam!) sa se uite dupa edituri sau traduceri de carti sau fundatii sau mai stiu eu ce. Si ma – ma luase valul si ea se uita atat de surprinsa la mine, aproape speriata – ca am continuat si parca ma aud iar: ai terminat facultatea de un an. a fost bun jobul la call center, cu program flexibil si salariu decent si acum vrei mai departe. Dar departele ala pe care il cauti nu e aici si nici in vreun alt loc similar. Trebuie sa o iei pe un drum acum si nu cauti unde trebuie! Si da-i si lupta si lupta si da-i si mai ca nu plangea si io mai ales de-aia ii tot explicam si ma explicam.
Cand am terminat ma asteptam sincer la proteste: nu, ca nu si da, dar! In loc de asta – am avut parte de o fata stupefiata, cu o expresie intre frica si eliberare si au urmat nenumarate multumesc! Va multumesc, inseamna enorm pentru mine, inseamna totul, mama si nu si-a dat seama de toate astea - m-ati citit si nu mai am nimic de spus! Cred ca nu o sa imi mai caut nimic – pana nu ma mai gandesc, pana nu ma lamuresc!
Mi-a cerut numarul de telefon – simtea nevoia sa imi spuna la ce concluzie a ajuns, cand se va intampla asta si eu i l-am dat, eram si eu curioasa acum! Am mai anuntat si lumea in birou ca ma va suna o data o Roxana si sa imi preia mesajul, sa ii ceara un numar – acum vreau sa stiu ce am starnit, ii duc grija!
Episodul doi: telefonul de verificare de seara: totul ok, cateva retusuri, hai, acasa cu voi! Si iar incepe – alta Roxana (tot Roxana!): multumesc, ma simt cum nu am crezut ca poate fi la vreun job, sa stai linistita ca am facut exact cum ne-ai spus si ai avut dreptate, am avut probleme cu … si multumesc iar si sa cad de pe scaun, lovitura de gratie: nici in mama nu am atata incredere ca in tine si iti multumesc!
Alooo! Iar multumesc?! Iar mama?! WTF?!? Stiu deja ca io cu cei 33 minunati ai mei stric media de varsta a gastii – dar mama????
