in sfarsit, dupa 7 ani (iar 7!) am ajuns sa petrec Craciunul la mama. Aveam emotii aproape – si plecarea aducea putin, pe dinlauntru 
, cu cele multe, stiute, din studentie.
Numai ca pe dinafara totul se schimbase – pana si bagajele mi le-am facut cu mai multa grija si din neconcordanta asta si ceata care a facut sa imi para drumul fara sfarsit a iesit pana la urma o nesiguranta de imi venea sa ma intorc din drum.
Nu m-am intors insa si bine am facut! Mama ma astepta ca intotdeauna si putin mai bine chiar: se bucura atat de mult ca ma vede in ultima vreme, incat e de acord cu aproape orice.
Flash-ul momentului: seara tarziu, citit la lumina lumanarii, cu cozonac si vin lasate de mama pregatite pe masa. Undeva in departare se aude un latrat de caine, dupa care, ore intregi, numai ticaitul ceasului mai aduce a semn de viata!
De doua zile sunt insa back to buhu city si niciodata nu mi s-a parut mai tentantat downshiftingul! Asa sa imi ajute Barbosul!
