nescrisele scrisori
de cand te-ai dus de la noi, am mai golit o cutie. Stii cate prostii am putut sa adun si nu numai atat, dar sa le si car dupa mine? Bilete de S-bahn din zile anume – pe care le tineam acum in mana si imi aminteam lumina din ziua in care le-am cumparat, si frica pe care o aveam in mine cand plecam la drum, si bilete de la film si un bon de la cofetarie si un petec de hartie pe care scrisesem ceva si il ascunsesem intr-o carte. L-am recuperat cand a cazut trist dintre filele rasfoite si era acum, la fel de stingher, in hartia cadoului de la tine.
si printre margele rupte am gasit 3 scrisori incepute, netrimise, scrisori pentru tine. de cand m-am intors mi-am cumparat cerneluri, mi-am spalat cuminte stiloul si cand se adunau toate peste mine incepeam la ore mici sa iti scriu. s-au adunat asa cateva pagini, pe care recitindu-le a doua zi dimineata nu mai aveam curaj sa le indes intr-un plic si sa ti le trimit. ce rost avea – le stiai pe toate si si eu stiam ce mi-ai fi spus. n-am avut insa curaj nici sa le arunc – asa ca dupa ce ti le-am mai citit o data, le-am inghesuit in rama tabloului de la tine: sa aiba si nepotii mei de ce rade cand voi fi eu ulcele.
m-am urnit cu greu si am fost sa vad sex and the city – the movie. o porcarie – nu ti-ar fi placut. Ca sa nu mai spun ca pana si carrie s-a lasat de fumat:sa nu aprinda ea o tigara nici in momentul de maxima restriste, care o facuse pe duduita din fata mea sa faca franjuri batistuta de hartie de atatea lacrimi?!
nici filmele nu mai sunt ce au fost o data si sper ca dupa ce au distrus sex and the city, urmatorii pe lista, in oridnea asta, sa nu vina cu vreo idee de film dupa serialele pe care le iubesc, ca io nu ma duc sa le vad. Se aude la nea producatorii de seinfeld, dr. house si ally mcbeal?
altfel sa stii ca m-am dus la nunta si acum astept sa ma cheme si la botez si nu iti fa griji, daca ei uita o sa ii trag eu de maneca: m-am pus pe lista de nasi pentru copil de pe vremea cand ei nu erau ei.
in rest a inceput vacanta – o sa fie altfel decat cum o programasem dar o sa fie bine.
si acum te las si nu o sa iti mai scriu decat in vise sau peste multi ani si tu nu o sa te superi, tu stii.
nuniei, cu drag si ciuda
n-am
nu imi dau seama ce e cu femeia asta si nu pricep de ce vorbeste asa pe sleau – desi, surprinzator, poate de la experienta, la ea nu suna ca si cand ar vrea sa atraga atentia sau sa socheze sau ca ar vorbi asa din prostie – prima impresie.
ma simt bine cu ea, are simtul umorului si nu e prapastioasa – a doua.
cuuum? ce spui? nu poate fi adevarat, de ce nu mi-ai zis? cand pot sa te vad? – a marcat inceputul unei – nu-i asa, frumoase prietenii.
m-a facut taranca pentru ca habar nu am pe ce lume traiesc – cancer o sa avem 3 din 5 sau 8 din 10 pana in 2050 sau mai devreme, nu mai stiu, nu se mai moare din asa ceva in zilele noastre, nu de ingrijorarea mea are nevoie, mai bine hai sa radem si sa dau un fum de tigara spre ea, ca ii e pofta sa mai simta macar mirosul.
m-am adunat, mi-am revenit si vorbitul cu ea a devenit rutina zilnica. asa am ajuns sa ne cunoastem si sa ne respectam limitele, prejudecatile, sensibilitatile. asa mi s-a facut frica – se lega prea mult de mine, eu nu mai aveam sa stau mult pe acolo, nu era bine. si poate de-aia am ajuns sa facem planuri de acum pana o sa fim noi ‘babe batrane’ si o sa radem de toate alea care ne faceau sa plangem acum.
descopeream amandoua cu ciuda si incantare prietenia dintre doua femei care nu vor ajunge niciodata sa imparta – fie si in gand – acelasi barbat (vesnicul motiv pentru prietenii esuate la eve), la cat de diferite eram si la diferenta de varsta asa rivalitate putea fi doar alt subiect de glume. cu ciuda ca ni se intampla asa tarziu si incantare ca avem totusi parte de asa ceva.
avea acum o noua sansa, se lasase de fumat, se lasase ciopartita – dar era acolo. si imi radea in nas cand ma mai ingrijoram – ea avea toate testele posibile la zi si putea sa imi spuna – la modul cel mai serios – ca foarte probabil e mai sanatoasa decat mine. de unde deci ingrijorarea mea? nu mi-a trecut doar din atat si de dragul meu sau ca sa scape de mine am ajuns la un pact: cand, daca va fi ceva sa imi spuna. si eu voi avea grija sa nu ma pierd cu firea, doar sa o ascult si sa am grija – sa raman macar atat de optimista cat era ea.
acum ca rezolvasem asta – am ajuns sa batem de nebune magazinele, sa vedem fiecare la ea acasa acelasi film la ore mici din noapte si sa vorbim la telefon pe urma pana ne taia deutsche telekomu legatura.
imi placea frenezia ei – vedea totul altfel acum, se bucura de hainele colorate si de texturile materialelor, m-a ascultat si s-a vopsit altfel decat obisnuia, si-a luat si rochii si fuste si esarfe si smacuri – cum le zicea ea.
am schimbat poze si linkuri de pe youtube, am visat la calatoriile pe care le planificam, am facut scenarii pentru intalnirile noastre – foarte clar stabilite in timp, aproape la fel de clar ca si terapia ei post-operatorie pentru urmatorii 5 ani.
a avut grija cand am plecat sa imi lase impresia ca ma duc doar pana aci, la bucuresti si o sa ne vedem curand, deci fara drame. si daca nu o sa imi placa – ea abia asteapta sa ma intorc.
am continuat sa ne bem cafelele, sa ne radem rasul, sa ne spunem ofurile – si mereu ea ma sustinea – orice schimbare de plan ajungeam eu sa am la dambovita fata de ce ii impuiasem capul cand eram la main.
mi-a cerut sa ma duc in new york sa vad pentru ea libraria de la coltul strazii – am ajuns la 2 blocuri distanta si m-am intors. i-am scris ca nu e bine asa – trebuie sa mergem sa o vedem amandoua, la anul sau in doi ani, cand schema ei facut cu atata precizie pe mega-computere i-ar fi permis sa calatoreasca mai mult. mi-a trimis o inimioara in fereastra de ym si mi-a promis ca asa facem – ba daca i-am dat timp, o sa faca ea lista de obiective pentru ny – pentru data viitoare, aia in doua.
m-am mutat, am ramas fara net, am mai vorbit dupa paste. era bine – mult de lucru, mai vorbim cand se mai linisteste.
ieri am aflat ca nu o sa mai vorbim niciodata- s-a dus de la noi acum 3 saptamani.
ma simt nauca si pacalita: mi.a promis ca daca e ceva o sa imi zica! imi vine sa urlu de disperare si desi stiu senzatia aia pustiitoare de gol absolut, de EA nu o sa mai fie in nici un fel aici NICIODATA, nu pot sa imi inghit nodul din gat, nu ma ajuta in nici un fel fazele pustiului pe care le stiu, le-am mai trait, am mai fost si langa altii – dar nu pot sa le accept acum, asa, in cazul ei, in cazul nostru.
si pentru ca nu pot sa spun nimanui sa folosesc totusi bitzii la ceva si sa spun tuturor.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace, in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea.
downshifting dreams
tot povestesc in jur (cu fanica adica 
) de cateva zile despre tribul descoperit mai zilele trecute prin brazilia, colt cu peru, fix unde e jungla mai adanca si mai verde (cred:) ).
ma uit si tot uit la poze – cum arata oamenii aia de isi apara nevoile, mosia si neamul cu sageti indreptate spre avioane, la cum le arata colibele, la ce verdeata e in jurul lor.
sunt fix ca fetita din reclama de la dr. ötker care tot intreba intrebari, atat ca nu am scuza varstei (sau cine stie?).
o iau de la avioane si ma intreb in ce fel vor ramane in folclorul lor pasarile alea zburatoare? or sa le deseneze pe piatra, or sa aiba povesti cu bau-bau pentru copii sau se va gasi vreunul – pana si in inocenta vremurilor pe care le traiesc ei – sa le foloseasca pentru oameni mari, ca bau-bau personal?
mi se pare incredibil ca desi sunt mai multe asemenea triburi – cilivizatia a reusit pana acum sa se tina de promisiune si nu i-a deranjat.
Nu le-a adus la cunostinta ca Pamantul e rotund, nici ca am descoperit intre timp nu doar roata ci ca avem chiar si foc la apasarea unui buton, ca exista un ceva care se numeste curent electric, ca zburam si ne scufundam si ne lansam rachete, ca exista adunari care se numesc partide care au reusit sa iste razboaie in care au murit mai multi oameni decat a avut vreunul din triburile lor de vreodata.
Si continui (am spus doar ca ma tine de zile deja ) si ma intreb mai departe cum ar reactiona unul de-al lor adus in “cilivizatie”. Cum ar reusi sa isi treaca ziua in vacarmul traficului si al soneriilor de telefoane, cum ar face fata incalzirii globale, ce ar insemna pentru el ideea de a recicla deseurile, l-ar bucura sau l-ar speria sa stie ca sunt atat de multi oameni, impartiti in atat de multe locuri, care vorbesc atat de multe limbi. I-ar placea sau nu internetul, ar gasi folositor telefonul, ce ar intelege dintr-un talk show la televizor (orice talk show), cum i s-ar parea oamenii – dintr-o tara medie, asaaa, cam ca romanica noastra – cu problemele si angoasele si bucuriile lor sarace. Ce ar insemna pentru ei un cont in banca, dar niste cai putere? Cum ar reactiona la vederea spitalelor si a aflarii atator virusi si boli?
M-am tot gandit ce ar vrea sa ia cu el cand s-ar intoarce acasa si nu mi-au iesit decat 3: apa curenta, curentul electric si penicilina (la ei ar functiona sigur). Si dupa ce s-ar vedea iar in coliba lui, in linistea zgomotelor junglei ce nevroze si-ar descoperi dupa vizita in alta lume?
Si ca sa inchei si sa explic asa si titlul – desi e un vis albastru al meu si al lui fanica (´celalalt vis care ne dovesteste ca suntem copiii aceleiasi mame) – noua ce ne-ar trebui ca sa trecem la downshifting real (exclus imbatat cu apa rece care sa includa program doar de 6 ore si o tura cu bicicleta pe weekend). Tot facem liste de ceva vreme - inca nu avem o concluzie. Mai lucram!
