.

cand ma incalzeam mai bine la gandul zilelor ce vor veni, alea insorite in care planurile faceau muguri si io storceam nori peste ele ca sa creasca mari, am intrat intr-un scenariu care nu imi apartinea, nu il credeam posibil.

Eu nu am reusit sa termin niciodata Procesul lui Kafka pentru ca ma sugruma absurdul situatiei si seninatatea naiv-cretina a personajului. Nu stiu ce s-a intamplat pana la urma, ca in faza asta am facut cartea cadou. Insa cartile pe care nu le citim, se intorc sa ne pedepseasca in realitate.

asadar, am invatat in ultima vreme sa fac diferenta intre nota explicativa si nota justificativa, am fost scoasa in fata clasei pentru ca  nu tiparesc si inregistrez in Registrul de intrari-iesiri mailurile, adica e-mailurile, inclusiv alea trimise catre colegi din alte departamente. Sunt complet debusolata pentru ca m-am gandit la toate dar nu si la o procedura despre cum se fac proceduri si mai mult decat atat nu am controlul ca eu si altii de pe langa mine am facut ce spun sisteme si procese ca am facut. Pentru ca, desi apare inregistrat in sisteme si back-upuri si arhive si este si raportat si verificat – nu am o hartie conform careia sa reiasa ca io, adica IO, am verificat si semnat/datat ca in ziua z Maricica a mai adaugat o virgula in scriptele electronice. Deci da – in curand ma voi putea lauda ca am supravietuit unui control de la stat! pardon – de la Stat adeca!

e ceva de nedescris – acum ca mai e putin si se termina ma incearca un masochism dulce-amar cum numai marile despartiri reusesc sa starneasca: ma bucur ca mi s-a intamplat asa! De fapt e conform si in concordanta cu scenariile despartirilor mele de orice fel: spre final se intampla ceva ce eu nu as fi imaginat posibil, ceva rau/degradant/absurd care nu face despartirea usoara ci de-a dreptul necesara. Nu mai e despartire, e evadare!

Deci e bine ca si pe aceste planuri se intampla sa fie acelasi algoritm! E punctul. si atat.

Prin urmare Anuta, e totul ok, absurd, dar ok!