middle class – romanian version

sunt inca in soc, deci am voie sa scriu cum vreau si fara nici o ordine, logica, doar asa, cu cuvintele mele (poate ma ajuta si ma scoate din intepenire).

O sa incep cu a fost odata (ca asa poate nu mai este atat de al dracului de real si sufocant, devine doar o poveste proasta): a fost odata, in 2000, un loc caruia ii spunea Pipera. Era gol, camp, neste fabrici semi-parasite parca erau pe acolo si in rest nu imi mai aduc aminte de nimic.

In anno domini 2009 a devenit the locul. Nu am mai ajuns acolo decat din greseala, anul trecut, la o aniversara, la un club (care nu e exclus sa fie si asta the clubul de fapt). Impresie neutra – prea inghesuite si bulucite si haotice casele, camera dormitorului lu x da spre baia lu y, curti mici si impresie generala de mult si prost. Fie la ei, am spus atunci si am uitat.

Azi am avut insa o intalnire la 9 pe o straduta p-acolo si m-am ratacit. Si m-am toot ratacit si am si intarziat, dar s-a terminat cu bine pana la urma, numai eu am ramas cu flash-uri ca dupa o mare trauma.

si ce vad io in flashurile alea? pai vad asa: case de case frate (cred ca am auzit exact formula asta) la marginea drumului pietruit dar neasfaltat  si valurit iar pe alocuri umplut cu apa de faci cruci cu limba  sa nu fie prea adanca groapa sub apa aia, mai vad lanuri de buruieni si sarme groase de fier ridicandu-se catre soare, si cand se mai linisteste praful vad camerele montate la colturile caselor si nu stiu cum se face ca pe urma vad alte case, foarte probabil din chirpici (cu sarma de buzau sub tencuiala  probabil  - asa am auzit ca se faceau casele o data), si nu imi revin din confuzie si alt flash ma da pe spate si imi stinge filmul: masini, multe masini, in toate sensurile, pe toate trotuarele, pe marginea campului, masini.

Mai sunt niste poduri-pasarele ce-or fi la care nu lucra nimeni si niste sine de tren pe care nu cred ca a mai circulat nici macar vreun marfar de la revolutie si sunt cladiri de birouri langa casele alea iar pe partea ailalta sunt autohausuri sau reprezentante sau magazine de masini, ce-or fi ele. 

si asta e cartierul de (upper) middle class care daca apare in buletin la adresa iti asigura deja un anume statut – nu stiu care, dar sigur e unu! Eu i-as spune, pentru referinte personale – romania profunda, asa cum a ajuns ea si nu isi va reveni curand pentru ca, nu-i asa, merge!

sa-mi dea cineva un cot sa ma trezesc!

a promise is a promise is a

ca asa am facut: am promis.
prin urmare, s-a intamplat dupa cum urmeaza: am citit azi ca dom´primare o sa inaugureze pasajul universitatii, ala la care sunt eu atenta daca nu sunt incaltata in bocanci dimineata (si nu sunt atat de norocoasa incat sa fiu..) ca sa nu ajung sa studiez marmura aia mai de aproape decat as vrea. Nu prea am inteles ce ar fi de inaugurat: deja de o saptamana e un brad pe mijlocul pasajului, de undeva se canta diverse “de sezon” (cum am vazut ca sunt etichetate mai nou), un nene cu vesta fosforescenta isi omoara timpul pe acolo, politia are usa metalica (pentru siguranta probabil!) si scarile spre metrou sunt oricum blocate de un “intreprinzator” care vinde servetele, umbrele si ce-o mai fi, dar mai ales este in drum. in drumul tutulor.
dimineata era liniste si pace, marmura lucea, lumea se concentra la pasi exacti, siguri si rasufla usurata in dreptul scarilor, intreprinzatorul intreprindea.
seara – merg mai incet sa vad ce inaugurara: la primul magazin pe stanga cum ies io vis-a-vis de universitate nu mai ardea nici un resou, nenea cu vesta reflectorizanta patrula, politia inchisese, intreprinzatorul se retrasese daaar – chiar cum iesea de la metrou flancau scarile si pe stanga si pe dreapta 2 ….napastuiti ai soartei, cu grave disabilitati daca e sa ne luam dupa pozitia in care incremenisera.
cum am promis insa, in loc sa mai zic ceva acum despre orice, mai mentionez atat: cum bani nu dau dinainte de filantropica, m-am scotocit in geanta dupa eugenia pe care o uitasem din weekend acolo, am desfacut-o si le-am dat cate una la fiecare. si le-am urat sanatate! au ramas blocati, cu eugenia in mana si eu am uitat si de luciu si frecusuri si am mers cat am putut de repede pana la scari, unde se instala iluminatul treptelor si cred ca si o mana curenta. sper sa fi mers suficient de repede sa nu ma fi ajuns “urarile de bine” ale napastuitilor. stiu ce au spus prima data dupa ce si-au revenit din uluiala: o eugenie, fa?! O EUGENIE?!? beeeep!!!!

oamenii ca oile

am vrut sa ma vaiet despre asta de ceva vreme – insa m-am luat cu altele si am si sperat ca sunt eu exagerata.

ei bine, nu am avut noroc nici de data asta! Nu sunt! Oamenii in orasul lui Bucur sunt niste oi. O turma beata de lucerna – care merge in deriva.

Prima data m-a deranjat situatiunea as´vara, cand abia intrasem iar la program fix. In capul meu – evident, in mod gresit! – oamenii intr-o aglomeratie trebuie sa respecte niste reguli de convietuire. Nu mergi – oricat ai fi tu de Zana Zorilor, gatita de la mall si cu nu´s ce mobil sclipicos – pe mijlocul drumului, alene, invartind la suvite. Altii poate au treaba, poate se grabesc sau poate pur si simplu nu sunt interesati.

De asemenea – chiar daca natura sau genele sau nesimtirea te-au blagoslovit cu un quintal in plus peste greutatea medie raportat la inaltime, varsta si latitudinea si longitudinea unde iti duci zilele – daca dai din maini de parca ai vasli spre destinatie NU ajuta! Si mai ales cand lopata ta zboara ochelari si agata posete si genti e frumos sa te scuzi si sa ai grija – nu sa fii tot tu ofensat/a!

E o arta sa stii sa mergi fara sa ii incurci pe ceilalti si in Bucuresti mai nimeni nu pare sa o cunoasca sau sa ii pese.

Ce mi-a venit?! Pai mi-a venit – azi am facut cu metroul 10 minute pana la Victoriei si inca 10 ca sa ajung la suprafata! Lumea urca si cobora pe unde putea, se vedeau posete in aer si flash-uri de camere. Cativa isteti se oprisera sa poata focaliza mai bine din pixelii mobilelor – cat mai in mijlocul suvoiului (ca sa poata, nu-i asa, sa surprinda fenomenul si sa se poata lauda pe urma cu poze!).

Regula scarilor rulante nu o stie nimeni – e suficient! Invatati macar sa mergeti fara sa incurcati, nu va cautati de cartela in fata automatului ca dupa ce s-a facut oricum coada in spatele vostru sa mergeti la casa sa luati alta ca tot nu o gasiti, nu mai falfaiti umbrelele, posetele, esarfele, cozile de cal si talangile din urechi! Poate fi periculos!

si cu asta o sa inaugurez o noua categorie - ca capitala mea! ca merita!