back again, fir-ar sa fie

cateva mii de kilometri si inapoi, sute de poze, o groaza de nimicuri aduse ca sa mai prelungeasca momentul, franturi de ganduri si ciude si admiratie: pentru altii, mai norocosi, downshiftingul e singurul mod de viata pe care il stiu. eu mai am timp sa invat si stiu ca macar copilul meu va fi sigur mai intelept decat mine.

abia cand s-a sfarsit am realizat ca a fost cu tema vacanta mea si ca sunt de mult prinsa in cel mai drag si important proiect: ii construiesc cu grija si cu rabdare de furnica amintiri ikikai. eu am urcat tarziu intr-un nuc si inca mai sunt animale pe langa casa omului care ma sperie, pe cand ea a invatat deja sa mulga capra, ce rost are ploaia, cand or sa se coaca prunele. Si asa a ajuns sa aiba un simt pentru autentic care ma induioseaza pana la lacrimi si ma umple de cea mai penibila mandrie de cioara.

si dupa pauza de civilizatie, zilele se insira altfel si parca abia acum ma adun cu adevarat. si mai am doar 2 momente de impartit:

e usor sa nu iti uiti d-ale tale si sa fii intre carti si filme si expozitii cand esti in mijlocul lor. Incercarea, testul se da insa in nowhere pe dreapta si mai exact in Horezu, chiar pe dreapta, prima casa cu oale, intre birtul satului de la drumul mare si statia GPL. Total in afara peisajului, cu ceramica aleasa cu gust si fara discriminari (nu doar romanii stiu sa invarta roata), nu ramai decat cu socul unui asa loc unde nu te-ai astepta sa dai peste el si cu curiozitatea de a afla povestea.

si al doilea: mi se pare mie sau fetele din Bucuresti sunt foarte frumoase anul asta?

imobiliada – sfarsit de episod

A iesit pana la urma second best choice de pe lista mea, dar, evident, ma tin tare si ma declar totusi multumita.
Desi foarte tanar, agentul imobiliar a fost foarte fair, simplu, la obiect (imobiliar, fireste), fara floricele si chiar m-a ajutat sa negociez pretul.
Prin urmare – spre disperarea lui, stef descarca acum camioane (e doar unul, de 7 tone, e drept, dar da mai bine la plural, se simte si stef mai important).

Ce nu mi-a placut in tot demersul asta? Pai despre piata deja mi-am varsta amarul, despre oameni ar mai ramane acum – insa nu pot estima cat tremura de fapt cu lista de anunturi in fata, de se poarta cum se poarta.Nu ca as considera asta o scuza, insa…. Evident – astept totusi cu interes un statut al agentului imobiliar (sper sa le dea examen la etica inainte sa le dea drept de libera practica).

Una peste alta – intr-o saptamana voi fi mutata la 5 minute de Cismigiu daca merg cascind gura (ceea ce sigur se va intampla) asa ca pentru saptamana asta am 2 trebsoare in plan: sa ajung la HD Mall cat mai sunt prin vecinatati (am auzit numai de bine, sa vedem ce gasim la fata locului) si sa fac poze la coltul de Drumu´Taberei cu Ghencea cu Cartierul Tudor Vladimirescu (azi am vazut sageata indicatoare) in care mi-am dus zilele, rupt pantofii si inghitit injuraturile in ultimele aproape 6 luni (sper sa nu fi sters nea jiji toate urarile de pe garduri, ca nu sunt sigura ca mi le mai aduc aminte si na, de cand m-am bronzat la lumina reflectoarele stadionului, steaua inseamna altceva pentru mine – nu spui ce ):

nyc insomnia

dap – acum o saptamana si o zi am fugit iar putin in lume, numai pana colea, la new york city. Si tot pe drumuri sunt de cand am ajuns – culmea e ca mi se pare foarte firesc sa fiu acum, aici si nimic din ce mi se intampla nu ma surprinde.

ba nu – ma surprinde si deranjeaza profund the new york state law: all restaurants, bars and indoor working places must be smoke free. E cea mai mare discriminare din viata mea – insa imi rumeg nemultumirea de o saptamana deja, nu o sa mai insir si aici toate argumentele pentru care consider asta o prostie si ipocrizie de birocrati frustrati si ………. Nu acum deci! )

Am facut rost de o mapa, nu m-am urnit din Manhattan si nici nu am in plan queens sau Brooklyn tura asta, bat strazile de la west in sus, traversez si o iau spre est in jos, nu ratez nici o experienta culinara, am aflat ca Forest nu ne-a mintit si la 2 colturi de mine e Bubba- Gump shrimp ceva – si o sa ma duc si eu sa mananc al 32-lea fel de a gati shrimpsii pomenit de Bubba, mai am putin si mi se pare ca recunosc locurile, mai ramane sa recunosc si oameni si atunci ar fi bine sa ma retrag la aeroport pana joi, cand zbor oricum acasa! )

ce vreau sa zic – cred! – e ca e exact cum m-am asteptat orasul asta si chiar un pic mai bine. E prima data dupa mult timp cand chiar am un sentiment de vacanta: nu am nici un program, o iau ziua in functie de ce mi s-a nazarit cat imi fumez tigara adapostita de usa de la strabucks, ma flutur pe strazi dupa cum imi surade stanga sau dreapta, fac poze, ma ratacesc cu metroul, verific harta si ajung in alta parte decat unde imi propusesem – ca asa s-a nimerit.

in afara de a ma vaieta de insomnia de acum (care se adauga jet leg-ul peste care inca nu am trecut de o saptamana) nu am nimic de care sa ma vaiet. si nici nu cred ca mai am ceva de spus – nu acum cand imi sunt toate asa de proaspete si vii in cap incat daca inchid ochii retraiesc fiecare pas, colt de strada, etaj de muzeu. Cand o sa apuc, o sa pun si ceva poze!

Fac acu naveta pentru o ultima tigara – poate imi fumez si insomnia cu ea!

coordonate

de la main la dambovita si inca o data din iancului in gardul cimitirului ghencea. si in maxim 9 luni sigur, neaparat – inca o data.

abia acum mi se pare ca m-am intors – si asa imi trebuie. Daca vreau sa fiu sigura ca da dom´le, cu mojicii nostri pot trai mai putin indigest decat cu ai lor – asta era locul experimentului, demonstratiei, demolatiei, restauratiei. Un cartier muncitoresc, nu casa veche ascunsa pe stradute cu placi de la 1800.

Mereu m-a obsedat ce vad de pe geamul meu – si au trecut pe rand linia translucida a marii la orizont cu macaralele portului intr-un colt, linia lui 92, o gradina salbaticita si tocmai de aceea umana, ultimile case de la marginea unui camp, bulevardul si blocurile de peste drum, alt bulevard, in alta tara si cladirea de birouri care a ajuns sa ma sufoce curand, marginea unei paduri, balcoanele snoabe ale unui minicartier nou nout si iar bulevard, iar altul.

Acum un ciot uscat de plop si casa poporului in departare ma insotesc cand imi beau cafeaua. M-am trezit duminica trecuta in mijlocul prohodului si am avut de tras sa ajung acasa cand a avut steaua meci.

Din toate astea si inca o mie – asta e locul!

Pentru ca Frankie draga nu frica e moartea cea mica, ci obisnuinta! Micile ritualuri ale cafelei de dimineata, ale cartii citite in S-bahn, ale cumparaturilor de la colt, mandria ca ai descoperit un turc care are deschis peste week-end, debilitatea tuturor vocilor de la totii robotii telefonici ale tuturor institutiilor pe care o accepti si apesi si 1 si 9 si astepti si asculti incordat ca sa fii sigur ca la ultimul apasat de tasta o sa ai contractul reinnoit, plata confirmata, cererea acceptata si senilitatea relatiilor umane ridicata la rang de civilizatie – desi se aduna lumea cu scop si tema si se numara imbucaturile si se fac ecuatii pentru a imparti centul insa nu gasesti decat facturi si reclame in posta si habar nu ai cum mai arata o scrisoare si chiar si sistemul care merge – si normal ca il consideri bun, tu si toti pe care ii stii sunteti de partea cealalta a gardului si chiar si autostrazile lor si reducerile din magazine si concediile gandite indelung si puse cu rosu in toatel calendarele din casa si strazile pustii dupa 10 – toate iti vor deveni nu obisnuinta – ci viata ta! Si dupa aia mori!

Spectacolul e acum insa colorat, grotesc uneori, de-a dreptul suav alte dati. Si nu ma mai ingrop la metru in fiecare dimineata si am o bucata buna de mers cu tramvaiul si e cum o stiu eu toamna in bucuresti si astept de la o zi la alta sa simt mirosul frunzelor umede arzind mocnit si ma bucur deja de crizanteme ciufulite si de stanjenei.

si nu – nu m-am uitat si nu mi-am uitat, ba dimpotriva – parca si mai ademenitoare mi se par planurile mele cu campuri de levantica si drumuri serpuinde printre muntii stancosi, acum cand stiu ca pe urma o sa ma intorc acasa.

omagiu

prima data am vazut ca Rosetti are flori in brate in octombrie – fugitiv, de pe geamul lui 311. Nu intelegeam ce era cu buchetul ala de gladiole, in tipla, proptit in mainile statuii – dar….

in februarie, in ultima vizita de recunoastere, am fost mai norocoasa. Era cald si cat am stat in statie la 311 am avut parte si de explicatia florilor din bratele pasoptistului

Aranja atent florile, le sprijinea de cutele hainei de bronz, pe urma a potrivit si sapca si dupa ce a fost multumit de cum le-a aranjat pe toate, s-a asezat in fata statuii si a inceput sa ii vorbeasca. Si-a facut o cruce mare cand a terminat de povestit si pe urma a ramas ascultind, atent si impacat.

 

am mai vazut de 3 ori de atunci flori peste rosetti – cum se nimerisera sau se miluisera chivutele cu flori din piata.
Azi am ajuns iar pe acolo – statuia e intre timp curatata, slefuita, patinata. Fara flori insa. O sa mai trec si pe weekend pe acolo – sa vad daca doar atat l-a putut intimida pe omul meu!