carti, carticele printre lentilele mele

pen´ca am fost declarata mioapa din nastere acu fro 3 luni si dupa lupte interne si externe cu myself and 3 others opticians am ajuns azi pana la urma sa reazem bicicleta pe nas – si ce sa vezi: s-a facut lumina!!! (si acu nu ma ca dau rotunda insa cand mi s-a spus compatimitor: doamna, sunteti mioapa! si inca din nastere! mare noroc aveti ca sunteti inca sub – 1! asaaa – deci dupa sentinta asta, dincolo de “cine bre? io?!?” parca-parca multe mi se esplicau aftel si altcum acum ) .

Asa, sa revin – ca tot s-a facut lumina si vad de nici cu gandu´nu gandeam (ceea ce nu e neaparat de bine, atentie! ) ) si pentru ca tocmai am terminat de citit o carte atat de frumoasa, speciala, nemaipomenita si care acum m-a lasat cumva stinghera: nu mai pot sa ma apuc de citit, am ramas sub vraja, degeaba am umblat la stoc, am rasfoit in sila cateva file din cateva carti si le-am pus cuminti pe raft inapoi – nu acum, nu inca, nu mi-a trecut. Mai incolo….

Pentru ca toate astea de mai sus de imi raman neterminate, sa va spun, cu liniuta, urmatoarele:

- dincolo de orice dubiu, daca tot sunt la ora marilor adevaruri si pot acum sa accept ca fara ochelari nu stiu din timp daca autobusul ala de 282 sau 202, trebuie sa recunosc si ca eu am o relatie foarte personala cu cartile: le iubesc, le urasc, le citesc intr-una si intr-alta si iar si de la capat, le simpatizez chiar daca sunt prostute de la prima rasfoire sau imi sunt nesuferite fie si daca imi par totusi interesante si cu niste treburi prin ele. Si acum tocmai ma refac dupa ultima mea aventura perfecta: nu stiam in ce ma bag, auzisem de ea si tocmai de-aia am si cumparat-o cu gandul hai sa vaz dom´le de ce ii farmeca pe altii?! Si nu eram chiar curioasa ci mai degraba sceptica (mda, bine, asa ai ajuns sa il citesti si pe coehlo totusi, deci nu mai lua sacu cu tine. ok, OK – gata! nu o sa iti mai aduc aminte de asta!).

Insa cartea asta e fascinanta, e aventura perfecta: e scrisa frumos, onest, fara jocuri inutile, fara artificii si pretentii – e doar povestita curat. M-a terminat – nu puteam sa o las din mana, am ratat statia de metrou, am citit in masina, am citit-o pe munte, adormeam cu ea sub cap si am terminat-o dimineata devreme: cum am deschis ochii, doar am intins mana sa o deschid: mi se facuse dor de ea peste noapte. Acum nu pot decat sa spun mai departe, sa o citeasca si altii, sa ii bucure si pe ei, cu toate sau tocmai din cauza ca …In fine – asta e cartea!

 

si daca tot sunt aici, sa mai spun asa: merita sa dati banii si pe “Vietile secrete ale Pipei Lee” (nu gasesc nici un link, Polirom  Editura Trei, Rebecca Miller) si – cea mai buna (dintre cele citite de mine), scrisa de omul asta cu nume imposibil Particule elementare.

Atat, multumesc!
A, sa nu uit – filmuletul categoriei ).

Degetele mici ale enervarii, din bucurie de a trai in Romania

Cred ca la finalul fiecarei intrari din categoria asta o sa pun linkul care mi-a inspirat titlul asta fie si numai pentru a esplica – cu cuvintele mele – ca pe mine ma ia ameteala daca nu citesc!

Seara in pat – ca unii, la baie – ca toata lumea, in metrou – ca toti cei care aleg sa nu conduca spre birou, doar ca sa ajunga deja cu nervii ghem.

Numai in tramvai nu citesc! Inca! Doar atunci ma fura si pe mine “peisagele”!

Asadar – la cap si in geanta, pe rand sau amandoua, imi stau acum 2 carti, amandoua fascinante, fiecare in felul ei.

Degete mici a lui Florian Filip – adica asta de aici (pe care acu vaz ca eu, desi sau tocmai din cauza ca am cumparat-o de la Bookfest, o am cartonata dar fara coperta aia frumoasa ). Stiu ca are recenzii excelente, insa astea mai mult m-au incurcat (m-am mai facut eu de ras p-aci ca tot din cauza de recenzii am ajuns sa il citesc pe Coehlo ) insa cartea asta – care nu stiu incotro ma va duce pana la urma – merita citita pentru poveste! Cred ca despre orice ar scrie omul asta – te ia valul si nici nu mai urmaresti poanta, logica, morala finalului – pentru ca povesteste frumos. Si prefer oricand o poveste buna, unei insiruiri docte si plina de intelesuri de cuvinte, pilde si situatii, dar goala sau greoaie.

Iar ce-a de-a doua – tot de la Polirom – e un exercitiu perfect de scris la 4 maini, desi nu cred ca premeditat, dar tocmai de aceea mai savuros. Enervarile sunt exact cartea care imi trebuia, imi care regasesc multe din propriile nemultumiri de emigrant dar si frustrarile de exmigrant. Citesc cu ciuda si incantare – nu pentru ca si caprele altora ar fi la fel de raioase ca si ale mele, ci pentru confirmarile unor observatii de bun simt dupa mine, mofturi de exmigranta dupa multi altii.
Apropos – pentru cei care cititi la timp – lansarea oficiala a acestei carti va fi vineri acu, la Complexul Romexpo, la standul Polirom.

si acu – de final – bonusul categoriei