n-am

Standard

nu imi dau seama ce e cu femeia asta si nu pricep de ce vorbeste asa pe sleau – desi, surprinzator, poate de la experienta, la ea nu suna ca si cand ar vrea sa atraga atentia sau sa socheze sau ca ar vorbi asa din prostie – prima impresie.

ma simt bine cu ea, are simtul umorului si nu e prapastioasa – a doua.

cuuum? ce spui? nu poate fi adevarat, de ce nu mi-ai zis? cand pot sa te vad? – a marcat inceputul unei  – nu-i asa, frumoase prietenii.

m-a facut taranca pentru ca habar nu am pe ce lume traiesc – cancer o sa avem 3 din 5 sau 8 din 10 pana in 2050 sau mai devreme, nu mai stiu, nu se mai moare din asa ceva in zilele noastre, nu de ingrijorarea mea are nevoie, mai bine hai sa radem si sa dau un fum de tigara spre ea, ca ii e pofta sa mai simta macar mirosul.

m-am adunat, mi-am revenit si vorbitul cu ea a devenit rutina zilnica. asa am ajuns sa ne cunoastem si sa ne respectam limitele, prejudecatile, sensibilitatile. asa mi s-a facut frica – se lega prea mult de mine, eu nu mai aveam sa stau mult pe acolo, nu era bine. si poate de-aia am ajuns sa facem planuri de acum pana o sa fim noi ‘babe batrane’ si o sa radem de toate alea care ne faceau sa plangem acum.

descopeream amandoua cu ciuda si incantare prietenia dintre doua femei care nu vor ajunge niciodata sa imparta – fie si in gand – acelasi barbat (vesnicul motiv pentru prietenii esuate la eve), la cat de diferite eram si la diferenta de varsta asa rivalitate putea fi doar alt subiect de glume. cu ciuda ca ni se intampla asa tarziu si incantare ca avem totusi parte de asa ceva.

avea acum o noua sansa, se lasase de fumat, se lasase ciopartita – dar era acolo. si imi radea in nas cand ma mai ingrijoram – ea avea toate testele posibile la zi si putea sa imi spuna – la modul cel mai serios – ca foarte probabil e mai sanatoasa decat mine. de unde deci ingrijorarea mea? nu mi-a trecut doar din atat si de dragul meu sau ca sa scape de mine am ajuns la un pact: cand, daca va fi ceva sa imi spuna. si eu voi avea grija sa nu ma pierd cu firea, doar sa o ascult si sa am grija – sa raman macar atat de optimista cat era ea.

acum ca rezolvasem asta – am ajuns sa batem de nebune magazinele, sa vedem fiecare la ea acasa acelasi film la ore mici din noapte si sa vorbim la telefon pe urma pana ne taia deutsche telekomu legatura.

imi placea frenezia ei – vedea totul altfel acum, se bucura de hainele colorate si de texturile materialelor, m-a ascultat si s-a vopsit altfel decat obisnuia, si-a luat si rochii si fuste si esarfe si smacuri – cum le zicea ea.

am schimbat poze si linkuri de pe youtube, am visat la calatoriile pe care le planificam, am facut scenarii pentru intalnirile noastre – foarte clar stabilite in timp, aproape la fel de clar ca si terapia ei post-operatorie pentru urmatorii 5 ani.

a avut grija cand am plecat sa imi lase impresia ca ma duc doar pana aci, la bucuresti si o sa ne vedem curand, deci fara drame. si daca nu o sa imi placa – ea abia asteapta sa ma intorc.

am continuat sa ne bem cafelele, sa ne radem rasul, sa ne spunem ofurile – si mereu ea ma sustinea – orice schimbare de plan ajungeam eu sa am la dambovita fata de ce ii impuiasem capul cand eram la main.

mi-a cerut sa ma duc in new york sa vad pentru ea libraria de la coltul strazii – am ajuns la 2 blocuri distanta si m-am intors. i-am scris ca nu e bine asa – trebuie sa mergem sa o vedem amandoua, la anul sau in doi ani, cand schema ei facut cu atata precizie pe mega-computere i-ar fi permis sa calatoreasca mai mult. mi-a trimis o inimioara in fereastra de ym si mi-a promis ca asa facem – ba daca i-am dat timp, o sa faca ea lista de obiective pentru ny – pentru data viitoare, aia in doua.

m-am mutat, am ramas fara net, am mai vorbit dupa paste. era bine – mult de lucru, mai vorbim cand se mai linisteste.

ieri am aflat ca nu o sa mai vorbim niciodata- s-a dus de la noi acum 3 saptamani.

ma simt nauca si pacalita: mi.a promis ca daca e ceva o sa imi zica! imi vine sa urlu de disperare si desi stiu senzatia aia pustiitoare de gol absolut, de EA nu o sa mai fie in nici un fel aici NICIODATA, nu pot sa imi inghit nodul din gat, nu ma ajuta in nici un fel fazele pustiului pe care le stiu, le-am mai trait, am mai fost si langa altii – dar nu pot sa le accept acum, asa, in cazul ei, in cazul nostru.

si pentru ca nu pot sa spun nimanui sa folosesc totusi bitzii la ceva si sa spun tuturor.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace, in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea.

 

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s