Arhive pe categorii: daily tops

Amestecate …

Standard

... ca inainte de vacanta!

Am ajuns la Frankfurt, 6 luni mai tarziu inca mai despachetez, ne-am gasit un ritm, pe urma ne-a fost dat peste cap si am cautat altul, mai bun – cred ca am dat de el. 🙂

Am avut planuri marete sa imi folosesc blogul fix pentru motivul pentru care l-am deschis – si anume terapeutic, dar as fi scris despre lucruri serioase si am vrut sa imi fac temele inainte. Inca mai lucrez la ele, temele, dar curand, dupa vacanta, am de gand sa deschid o pagina noua pe blog in care sa scriu despre legastenie. Pentru mine – ca sa imi clarific lucrurile, si pentru alti parinti ca mine care nu pricep de ce le e asa greu copiilor lor sa faca diferenta intre b si d, p si q si sa tina minte in ordine zilele saptamanii, lunile anului si si si si …..

Nu ca mi-ar fi mult mai clare lucrurile acum – cand dupa teste si verificari – pot sa pun un nume greutatilor ikikai – si inca ce nume: legastenie. Daca l-as fi auzit acum cativa ani, as fi spus ca are legatura cu ceva miscari ale picioarelor. 😀 Dar scrisul despre legastenie si terapiile prin care trece ikika – cu bucurie, chiar daca suna asa serios, exercitiile pe care invat sa le fac cu ea acasa – merita puse pe hartie, poate ajuta si pe altii, poate ma ajuta mai bine si pe mine.

Dar toate la timpul lor – si pana una alta, in loc sa fac bagaje, imi adun mintile aici – pentru ca in sfarsit, 4 ani mai tarziu, ma tin de promisiune si plec spre Provence. Atat mi-a luat ca sa am curaj sa refac planurile si sa merg singura, dar pentru amandoua.
Si abia astept!
Vacanta frumoasa si promisiuni implinite!

Anunțuri

unul – primul

Standard

si anume an! bebedinul s-a sarbatorit pe sine facindu-si singur cadou primii pasi cu cateva zile inainte de 4 decembrie.

Ii pandeam deja pasii astia – ii promitea de mult, dar tot m-au surprins, desi stiam de la ikika cat de simplu va fi: o data se ridica si porneste! Insa stiam degeaba – tot mirata si uimita am ramas! Mai ales ca bebedinul era asa de incantat incat toata seara a refacut pe urma schema – ridicat, mers, cazut in fund, ridicat iar! Si isi facea curaj si se lauda singur cu strigate nemaiauzite pana atunci!

Si eu ma bucur de un nou spectacol – cand e soare, alearga dupa razele proiectate pe parchet.

altfel – este primul an pentru mine in care decembrie e atat de incarcat: pe 4 sarbatorim bebedinul, pe 6 vine mos nicolae, pe 12 e randul ikikai sa sufle in lumanari si nu apucam sa ne tragem sufletul si trebuie sa desfacem cadourile lui mos craciun.

Peste toate astea – anul asta plecam iar la drum: suntem cu bagajele gata, cu cheile de la noua casa in mana si cu putin noroc pana in Craciun o sa reusesc sa despachetez cat sa nu fie haos total.

Nu stiu daca am devenit mai inteleapta sau mai egoista, daca plecatul si intorsul au relativizat lucrurile, daca nu cumva copiii ma fac sa masor altfel lucrurile si timpul, dar stiu ca ma simt foarte bine cu decizia ca pentru o vreme – nu stim cat – ne intoarcem in Frankfurt. De fapt – eu o simt mai mult ca o mutare, decat ca o plecare si nici nu stiu daca asta e bine sau rau, daca nu se va intoarce cumva impotriva mea. Dar ma simt foarte bine ca o sa am mai mult timp si lucrurile vor fi mai usoare, ca vom calatori mai mult – cat mai putem si nu ne spune ikika ca are program cu prietenii.

si e tot primul an in care fac planuri fara sa ma mai incurc in „dar daca..” si e atat de eliberator incat nu pot sa ma supar pe mine ca nu am inceput mai devreme – mi-ar strica din bucuria atator inceputuri.

asadara – unul, primul, la mai multi! 🙂

6 dinti frumosi

Standard

se facura si trecura deja 6 luni. Bilantul e ca de fat-frumos: 71cm, 8 kg, 6 dinti!
ma omoara dintisorii astia iesiti devreme – desi si ikika a fost dintoasa de mica si eram oarecum pregatita.
L-au chinuit ceva – asa ca ne-am pregatit din timp sa trecem mai usor peste restul ce stau sa sparga gingia si asteptam orajelul – gelul minune (comandat pe amazon :D).
Azi am avut si serbarea de sfarsit de an – ikika a terminat clasa I. Tocmai citeste prima ei carte – pe care si-a ales-o singura la bookfest, culmea despre cai (auf deutsch, desigur). „Desigur” asta si „habar n-am” sunt de altfel si ultimele ticuri verbale in ilincheza.
Altfel, nu stiu ce se intampla cu mine, dar parca mi s-a mai dezvoltat un simt: ma uit cu sete la copiii mei si ii redescopar in fiecare zi: pe bebedinu cu mirarile si zambetele lui, cu strigatele de victorie cand prinde o jucarie, nu ma mai satur de fetisoara lui foarte serioasa cand e pus la san, e si putin incruntat, parca mi-ar spune sa il las in pace cu glumele mele, el are treaba. Abia cand e aproape satul imi zambeste inapoi, chiar daca din somn deja.
A inceput sa descopere si gustul legumelor si al fructelor si mor de dragul lui cum se repede in lingurita, chiar daca risca sa incerce ceva nou, care il increteste initial – pana ii da de cap si casca iar gura ca un pui.
ikika trece si ea prin experiente noi: prima poveste citita de ea singura cap-coada, primul examen cu emotii cat casa, care o facusera palida si ii dadeau asa o neliniste de s-a ascuns sub codita: si-a adus tot parul peste fata si si-a asteptat pe urma mai linistita randul.
Si in toata nebunia asta sau tocmai din cauza ei – eu ma simt stapana lumii: acum, in momentul asta, ca si in clipa ce tocmai a trecut si fix ca in secunda care sta sa inceapa eu imi traiesc miezul vietii mele.
ceea ce, ca de obicei, va dorim si dumneavoastra! :))

Buna dimineata lume!

Standard

e prima zi de primavara.
a trecut ceva vreme de cand ma laudam ca am infrant, evident ca de     atunci   s-au intamplat multe si dupa marele moment al intalnirii, am trecut  peste colici, prima baita, plimbarile prin orasul sub zapada.
Intre timp, bebedinul (care creste ca in poveste) a prins glas si povestim toata ziua – eu cu mirari si minunari in voce, el cu intonatie si mutrite potrivite.
Ikika e mereu pe langa noi, cu noi, peste noi – parte din poveste. Fascinatia mea e dubla – sa retraiesc iar toata magia alaturi de un bebe si sa le re-descopar pe toate in alt fel, in alta lumina, datorita observatiilor ikikai.
Ca si in viata, nu e greu, e doar complicat sa imi impart ziua intre reprize de alaptat, somnic, plimbat si temele de clasa intai, sa gasesc echilibrul intre baita de seara a bebedinului si povestea de noapte-buna a ikikai, sa gasesc sau sa inventez timpul pentru calcat rufele ca de papusa si copt o tava de cookies – surpriza pentru ikika.
Cu toate astea, cand adorm la ore mici, cu toata oboseala din oase – nu e nimeni mai impacat si dand pe dinafara de o fericire calda, de inceput de lume – ca mine.
ceea ce va doresc si dumneavoastra! 🙂

Am infrant!

Standard

adica, dupa multe griji, nenumarate folii de no-spa si vreo 25 de kile mai tarziu, am ajuns in saptamana 37. De azi – pot sa nasc linistita in orice moment!

Am intrat in prenatal sau cum i-o spune la concediu asta cat am putut legal de repede, si in planurile mele ar fi trebuit ca ultimele 2 luni sa fie asa: plimbari lungi si linistite, dupa-amieze la cinemateca, experimente culinare, sesiuni de poze si body painting cu ikika.

In realitate mi-a iesit dupa cum urmeaza: monitorizari de contractii si tensiune, inceput clasa I (deci teme, deci intrebari existentiale esentiale la 6 ani), 1 film doar insa carti multe (am epuizat tot stocul pe care mi-l pregatisem pentru finalul de an), vizite dese si neplacute la medici, analize, echografii!

daaar – am infrant, cum ma laudam! Am ajuns la bariera care – teoretic- imparte bebelusii intre prematuri si nascuti la termen, pot sa beneficiez acum linistita de contractul facut din timp la o maternitate decenta. Decenta nu doar pentru ca nu imi va fi jena sa ating vreun robinet, ci si pentru ca nu va trebui sa fac fata logisticii „banilor marunti” pe care trebuie sa ii ai pregatiti pentru toata lumea – portar, infirmiera, femeie de serviciu, pana la plicurile pentru personalul calificat (moasa, asistente, anestezisti, mamos si cine o mai fi pe acolo).
Pur si simplu m-am declarat depasita de tot aparatul asta si am ales sa semnez la final o factura, decat sa duc grija miruirii in stanga si dreapta, ca sa fie bine! 😀

Acum imi pot face linistita gentuta (am refuzat sa o pregatesc inainte de termen, din superstitie), imi dau seama ca nu mai stiu nimic, dar NIMIC despre tot ce ma asteapta si mi-ar trebui, ma amuz de grijile si dilemele altor burtoase cu care mai fac anticamera la doctor (de genul: „daca tot am ajuns pana aici, acum sper sa trec de 22 noiembrie, sa nu iasa scorpion” – mda, good point, uite io nu am ajuns la asa subtilitati, „sa nu uiti sa iti iei o carticica de rugaciuni la tine” – ce sa nu uit?! ce sa fac cu ea? foarte probabil o sa ajung sa ma rog la toti dumnezeii, dar sigur nu asa de organizat, cu carticica in brate! – etc., etc., etc).

Acum – pana nu se cere iar no-spa si numarat crapaturile din tavan – fug sa imi iau cartile de la posta!